Aula Magna a Universitatea din Oradea a găzduit a doua ediție din anul 2025 a proiectului „Vreau să fiu Antreprenor” (VSFA), reunind peste 170 de studenți și cadre didactice interesați de antreprenoriat.
Evenimentul a fost deschis de Conf. univ. dr. Aurel Căuș, președintele SAS-UO, care a subliniat importanța eficienței, încrederii și construirii unor echipe solide „Evitați micromanagementul și construiți o echipă solidă. Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă.”
Dorin Iancu, managerul proiectului SAS al Universității Valahia din Târgoviște a prezentat platforma sasconect.ro prin care se dorește interconectarea tuturor SAS-urilor din țară.
Conf. univ. dr. ing. Ovidiu Novac, coordonatorul proiectului SAS-UO, i-a încurajat pe studenți să își transforme ideile în proiecte concrete, oferind sprijin prin structurile antreprenoriale universitare. „Dacă ai o idee, vino la noi și te ajutăm să o transformi în realitate.” „Prin acest proiect, în primul rând, vreau să cresc gradul de informare al studenților” a mai precizat Ovidiu Novac,
Cosmin Sava, managerul programului național VSFA, a vorbit despre rolul educației antreprenoriale și despre sprijinul oferit tinerilor pentru implementarea ideilor de business.
Cei trei antreprenori invitați și mesajele lor pentru studenți
Răzvan Perțicaș – fondator și CEO CargoTrack
A evidențiat diferența dintre viziune și iluzie și importanța obiectivelor clare. A subliniat că succesul vine din identificarea problemelor reale și dezvoltarea de soluții concrete. Mesajul său: visați realist, munciți constant și transformați dificultățile în oportunități.
Gabriel Nica – fondator EpicAds
A pus accent pe acțiune și execuție: „Ideea valorează 1%, restul e execuție.” I-a încurajat pe studenți să înceapă imediat, să greșească rapid și să învețe din experiență. A evidențiat importanța folosirii tehnologiei (inclusiv AI) și gestionării eficiente a timpului.
Linda Sereș – cofondatoare Ristretto Oradea
A vorbit despre construirea unui brand prin consecvență, reputație și valori comune. Mesajul ei central: fiți corecți, entuziaști și nu acceptați ideea că „nu se poate”.
Evenimentul a transmis un mesaj comun: antreprenoriatul înseamnă curaj, perseverență și progres constant. Studenții au primit nu doar sfaturi de business, ci și lecții autentice despre asumare, muncă și dezvoltare personală.

Ecouri în presă
„Vreau să fiu Antreprenor” – lecții de curaj și perseverență pentru studenții Universității din Oradea

